DOSARUL MICROSOFT. Fostul şef al Fujitsu în România, audiat la DNA

Data publicării:
MicrosoftContract-1

 

Florică nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA, iar câteva ore mai târziu ar fi ieşit din clădire pe o uşă unde nu era aşteptat de jurnalişti. Numele fostului şef al Fujitsu România este menţionat de martori din dosar, conform unor documente ale anchetatorilor, scrie Mediafax.

Dosarul Microsoft, în atenția ambasadelor 

Astfel, un martor susţine că, în 2004, Claudiu Florică, la acea dată şeful Fujitsu Siemens Computers, "a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi prin această presiune să oblige practic, firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florică în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernării PSD".

Dosarul licenţelor Microsoft: Un martor al DNA afirmă că Adrian Năstase şi Victor Ponta sunt implicaţi în trafic de influenţă. Reacția premierului, la Digi24

Potrivit declaraţiei martorului, "în schimbul acestei susţineri din partea lui Victor Ponta, Fujitsu Siemens Computers a dotat sediul Tineretului Social Democrat cu calculatoare Fujitsu Siemens în baza unei donaţii făcută prin partenerii Fujitsu Siemens Computers, de la acea dată".

DOSARUL MICROSOFT. Aviz pozitiv în comisia juridică a Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Valerian Vreme

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...