Directorul general adjunct al APIA a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Data publicării:
apia-2

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Pană a fost ajutat de Mugur Voinea, om de afaceri şi membru al Partidului Conservator, care a fost şi el arestat preventiv pentru complicitate la luare de mită şi de trafic de influenţă.

Aurel Pană şi Mugur George Voinea sunt acuzaţi că ar fi pretins un comision de 10% din valoarea contractelelor plătite cu bani europeni pentru cumpărarea de ulei, de la unul dintre câştigătorii unei licitaţii. Potrivit procurorilor, comisionul cerut a fost de 1,2 milioane de euro.

Premierul Victor Ponta a cerut declanşarea unei anchete la Agenţia de Plăţi din Agricultură.

„Să verificaţi dacă la APIA şi la celelalte instituţii sunt toate regulile de transparenţă, pentru ca pe viitor să nu mai avem situaţii ca un funcţionar corupt să intervină în contracte. Faceţi curăţenie, daţi afară pe oricine. E valabil pentru oricine are astfel de probleme. Nu vreau să existe nici cea mai mică îndoială sau toleranţă ca cea de la APIA”, i-a cerut premierul ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

Dorel Benu, directorul general al APIA, spune că lui Aurel Pană i-a fost suspendat dreptul de semnătură şi că a fost exclus din toate comisiile din care făcea parte, sarcinile acestuia fiind preluate de un alt director general adjunct.

Contractul este în derulare

Dincolo de întregul scandal, câştigătorul licitaţiei a început să onoreze contractul.

La licitaţie au participat şapte firme şi au câştigat două. Una dintre ele, Argus, va distribui ulei în valoare de peste 12 milioane de euro din fonduri europene.

Probleme au fost şi în ceea ce priveşte distribuţia uleiului anul trecut. Câştigătorul licitaţiei a împărţit doar o treime din cantitate, iar acum APIA, prin intermediul Ministerului Justiţiei, va executa banca la care acesta a depus o scrisoare de garanţie.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a fost implicată în ultimii ani în numeroase scandaluri de corupţie. Zeci de angajaţi au fost acuzaţi că ar fi primit drept mită de la animale până la mâncare, băuturi alcoolice sau bani.

Cele mai răsunătoare cazuri sunt cele ale directorilor din Dolj şi Caraş-Severin, care au fost demişi după ce au primit mită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...