SURSE: DNA refuză o înțelegere cu Darius Vâlcov

Data publicării:
valcov dna

Actualizare 15.10. Potrivit unor surse judiciare Darius Vâlcov a propus procurorilor DNA un acord de recunoaștere a vinovăției, însă DNA l-ar fi refuzat pe ministru.


Actualizare 13.10. Comisia Juridică a Senatului a avizat pozitiv cea de-a doua cerere a DNA de arestare preventivă în cazul lui Vâlcov.

Cătălin Boboc, președintele Comisiei Juridice a Senatului: Sper să nu mai avem discuții. Prevederile constituționale sunt clare. Constituția e legea legilor. Hotărârile, altele decât cele care se referă la regulamentele camerelor, se adoptă cu majoritate simplă. Dacă vrem, fiecare poate da interpretări filosofice pe text simplu.

Reporter: Există riscul ca mâine pe votul pentru urmărirea penală să se aplice o regulă și pe votul reținere și arestare o altă regulă?

Cătălin Boboc: Sincer? Doar sper să nu. La ce am văzut nu pot să garantez treaba asta. Probabil toți colegii au înțeles că noi nu facem arestare sau urmărire penală. Noi facem doar un act necesar în acest demers.

Cred că încet-încet toți se vor convinge că acesta este un proces normal.


Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a venit, marţi, la DNA, pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

Comisia Juridică a Senatului va discuta astăzi a doua cerere a procurorilor DNA în cazul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov. Procurorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului PSD şi îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, după ce au descoperit că avea în seif lingouri de aur, bani şi tablouri.

Senatorul PSD poate veni să îşi spună punctul de vedere în faţa Comisiei, doar dacă procurorii îi vor da voie. Miercuri, cel mai probabil, senatorii vor da şi un vot final în acest caz.

Reamintim că Darius Vâlcov este în arest la domiciliu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...