Instanța supremă a respins retrimiterea la DNA a dosarului lui Miron Mitrea

Data publicării:
miron mitrea mediafax-1

Miron Mitrea

Decizia a fost luată de completul de trei judecători de la instanţa supremă, putând fi contestată cu recurs, informează Mediafax.

Avocaţii lui Miron Mitrea şi ai celorlalţi inculpaţi din acest dosar au cerut, pe 10 ianuarie, la instanţa supremă, retrimiterea cauzei la DNA, pe motiv că anchetatorii nu ar fi respectat dispoziţiile impuse de instanţă la restituirea anterioară a dosarului.

Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor. Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată în 5 martie 2009, însă ÎCCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în 25 octombrie 2013.

Avocaţii celor trei inculpaţi au invocat, în cererea din 10 ianuarie, mai multe excepţii, arătând că DNA nu ar fi respectat integral dispoziţiile judecătorilor ÎCCJ din decizia prin care s-a dispus retrimiterea cauzei la procurori pentru refacerea urmăririi penale, astfel că ar fi necesară o nouă restituire, pentru completarea directivelor anterioare ale instanţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...