Judecătorul Stan Mustață cere să fie pensionat

Data publicării:
stan mustata mediafax-2

Procurorii susţin că judecătorul Stan Mustaţă era gata să îi dea o sentinţă favorabilă lui Dan Voiculescu în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Informaţia apare în rechizitoriul DNA.

În rechizitoriu sunt redate mai multe interceptări telefonice între o persoană – intermediar – şi judecătorul Stan Mustaţă în care primul îl întreba pe magistrat detalii despre dosarul lui Dan Voiculescu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că judecătorul Stan Mustaţă discuta des cu mulţi dintre complicii săi despre dosarul lui Dan Voiculescu. Anchetatorii susţin că interceptările scot la iveală faptul că magistratul era dispus să-l ajute pe Dan Voiculescu cu o soluţie favorabilă în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

Procurorii DNA îl acuză pe magistratul de la Curtea de Apel că ar fi cerut, prin intermediari, bani de la cei implicaţi în procesele pe care le judeca pentru a pronunţa soluţii favorabile.

Printre cei pe care Stan Mustaţă ar fi încercat să îi contacteze se numără şi fostul manager al echipei Steaua, Mihai Stoica, şi omul de afaceri Dan Voiculescu.

Judecătorii care au decis arestarea magistratului Stan Mustaţă îşi motivează deciziainvocând „dispreţul” arătat de acesta faţă de colegii săi oneşti şi punerea într-o lumină nefavorabilă a instanţei unde a activat.

Judecătorul a fost suspendat din magistratură, de către CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...