Laura Ștefan, despre decizia CCR privind abuzul în serviciu: Nu cred că dosarele DNA vor fi afectate semnificativ

Data publicării:
laura stefan digi


„Nu cred ca în dosarele DNA vorbim despre încălcări minore ale unor reguli introduse prin hotărâri de Guvern, ordine de miniștri. Eu cred că DNA face dosare atunci când e vorba de încălcări grave ale legii și dacă e așa cred că dosarele DNA nu vor fi afectate într-o maniera semnificativă pentru ca această teză a încălcării vădite a legii e păstrată ca urmare a deciziei CCR”, a spus experta în anticorupție.

Laura Ștefan a explicat că atunci când vorbim este răspunderea penală este foarte important ca orice cetățean să înțeleagă ce nu are voie ce să facă, de accea CCR a ales să interpreteze sintagma „în mod defectuos” cu „prin încălcarea legii”. 

Nu cred că e nicio tragedie, dramă să lămurim ce se înțelege printr-un concept sau altul atunci când vorbim de legea penală și cred că de altfel dosarele penale mari pe care le-am văzut de abuz în serviciu priveau în general încălcări majore ale legislației. Presupun doar că afluența crescută de cazuri din ultima perioadă a generat o variație semnificativă în jurisprudență. A adus în fața instanțelor de judecată situații diverse care nu era neapărat tratate ca abuz în serviciu până acum. Nu mă refer la marile dosare. Curtea nu e ținută de practica sa anterioară, nu e o surpriză atunci când practica asta se schimbă și insist pe ideea că o infracțiune trebuie să fie previzibilă. Fiecare cetățean al României trebuie să știe exact despre ce interdicții vorbim când punem în discuție răspunderea penală

În detalii vom putea discuta abia după ce vom vedea publicarea deciziei CCR. Ce e important atunci când se analizează constituționalitatea unei infracțiuni e predictibilitatea ei adica în ce măsură e clar pentru orice om din România ce anume nu trebuie să faca pentru a nu suporta rigorile legii penale. Nu se pune problema dispariției cu totul a infracțiunii de abuz în serviciu din legislația românească așa cum era previzibil. Discuțiile s-au purtat mai ales cu privire la sintagma „în mod defectuos” și Curtea spune că trebuie să interpretăm această sintagmă ceva mai clar apăsat înțelegând prin defectuos prin încălcarea legii”, a spus Laura Ștefan. 

Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că actuala definiție a abuzului în serviciu din Codul Penal este neconstituțională dacă se referă la fapte care nu au de-a face cu încălcarea legii. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Citiți și:
Cum vor fi afectate dosarele DNA după decizia CCR? Explicațiile judecătorului Petre Lăzăroiu


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...