Liderul deputaților PSD, trimis în judecată 

Data publicării:
Neacsu Marian deputat crop

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Marian Neacșu pentru conflict de interese.

Marian Neacșu, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Averea și interesele deputatului

În declarația de avere depusă anul acesta, deputatul a menționat că deține un teren agricol și unul forestier, două apartamente și o casă de vacanță.

A menționat un singur cont bancar, de 30.000 de lei, pe numele soției, însă deține acțiuni/părți sociale în mai multe societăți cu răspundere limitată, cărora le-a acordat și împrumuturi.

A obținut în ultimul an o indemnizație de pest 55.000 de lei de la Camera Deputaților.

În declarația de interese și-a trecut calitatea de asociat sau acționar în societățile unde deține acțiuni/părți sociale, dar și cea de președinte a Asociației Parlamentarilor Social Democrați.

Declarația de avere a deputatului, aici.

Declarația de interese, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...