Parlamentarii decid soarta a cinci colegi în ultimele două săptămâni de campanie

Data publicării:
deputati sala goala parlament -Mediafax Foto-Liviu Dadacus-1

Primul pentru care trebuie să se pronunțe Camera Deputaților este deputatul Partidului Conservator Ion Diniță, acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

În cazul său, Comisia Juridică a respins solicitarea DNA. Plenul se reunește luni, la ora 15:00, iar șansele ca Ion Diniță să fie protejat de colegi sunt mari.

Tot săptămâna aceasta, miercuri mai precis, deputații din aceeași Comisie Juridică ar trebui să spună DA sau NU arestării preventive a doi deputați ai PSD - Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, acuzați în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Viorel Hrebenciuc este suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplineşte o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Ioan Adam este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat și cumpărare de influență.

Și senatorii au două dosare pe masă, cele ale parlamentarilor PSD Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, amândoi cercetați în dosarul Microsoft.

Ecaterina Andronescu este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Șerban Mihăilescu de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani. Comisia Juridică a amânat cu o lună luarea unei decizii, iar votul final ar urma să fie dat abia după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Dacă nu cumva, parlamentarii vor cere o nouă amânare, ca să treacă liniștiți de turul II.

Dosare de corupție în Parlament

Ion Diniță, deputat PC - complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită

Viorel Hrebenciuc - constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței

Ioan Adam - abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat și cumpărare de influență

Ecaterina Andronescu - abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă

Şerban Mihăilescu - instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...