Percheziții la șeful Clinicii Vasculare Timișoara. Mihai Ionac, la Digi24: N-am pretins mită în toată cariera mea

Data publicării:
ionac-mihai

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș efectuează în această dimineață mai multe percheziții acasă la Mihai Ionac, dar și la Clinica de Chirurgie Vasculară Timișoara. Informația a fost confirmată de medic pentru Digi24.

Potrivit primelor informații, ancheta vizează fapte de corupție. Un raport al Curții de Conturi arată că Clinica de Chirurgie Vasculară se făceau operații estetice, pacienţii erau trimişi să-şi cumpere medicamente, deşi erau internaţi sau erau strânși bani pentru renovare cu ajutorul unei asociaţii ilegale. Şeful secţiei, Mihai Ionac, spune că datele din raport sunt false şi că va acţiona în instanţă instituţia de control. 

„Nu înțeleg ce se întâmplă. Sunt în calitate de martor pentru un lucru care, mi s-a scris acolo, care nu există. Eu fac tot ce mi se indică și aștept ca ancheta să-și continue cursul, anchetă pe care nu o înțeleg”, a spus medicul Mihai Ionac, la Digi24, într-o intervenție telefonică, în această dimineață.

El a adăugat că sunt percheziționate sistemele informatice.

„Aș fi pretins mită de la pacienți”, a adăugat medicul, întrebat care e obiectul perchezițiilor. „În toată cariera mea n-am făcut asta”, a menționat Mihai Ionac.

Medicul a mai spus că au loc descinderi și la Spitalul Județean.

Mihai Ionac este președintele a două asociații: Societatea Română de Chirurgie Vasculară, membră a Societății Europene de Chirurie Vasculară, și Asociația Compasx, care are ca scop prevenirea amputațiilor. Ambele au sediul la Spital Județean.

„Mi se pare tragic ce se întâmplă și probabil că trebuia să aleg să-mi fac cariera în altă parte a lumii, unde ceea ce dorești cu bună intenție să faci este prețuit și sprijinit. Vizavi de pacienți, nu cred. Întotdeauna mi-am făcut datoria față de ei și întodeauna sănătatea lor a fost prioritatea mea. Poate că sunt și pacienți nemulțumiți, dar întotdeauna am făcut ce mi-a stat în putință”, a mai spus medicul Mihai Ionac, la Digi24.

Citiți și
Nereguli grave la Spitalul Judeţean din Timişoara. Vizată de ancheta Curţii de Conturi este Clinica de Chirurgie Vasculară
Curs în premieră, la Timişoara. Medicii au învăţat ecografia carotidiană

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...