Preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a fost pus în libertate

Data publicării:
MARIN CONDESCU2646273-Mediafax Foto-Puiu Florinel Gureanu-1

Marin Condescu și Viorel Temelescu au fost reținuți miercuri seara pentru 24 de ore. Decizia ca cei doi să fie judecați în stare de libertate a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Gorj.

Procurorul de caz a cerut arestarea preventivă a acestora, motivând că cei doi ar putea influența ancheta, deoarece Condescu cunoaște persoane influente în stat.

Avocații celor doi au spus însă că acestea nu pot fi argumente pentru a-i menține pe cei doi în stare de arest și că infracțiunea de care sunt acuzați nu există.

Procurorii ar putea face recurs la această decizie.

În 8 octombrie, Marin Condescu a fost chemat la sediul IPJ Gorj pentru audieri în dosarul în care este acuzat de spălare de bani şi fals. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu a venit atunci însoţit de către avocatul său, care a declarat că este vorba despre un dosar penal deschis în vară pe numele lui Condescu şi care vizează modul în care firma ce asigură tichetele de masă pentru mineri şi energeticieni a încheiat cu echipa de fotbal un contract de cesiune de creanţe de 1,7 milioane de lei.

Avocatul lui Condescu preciza că la acest dosar a fost anexată şi plângerea care vizează modul în care Marin Condescu ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, în primăvara lui 2012.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...