Traian Băsescu, așteptat să ceară începerea urmăririi penale pentru Ovidiu Silaghi

Data publicării:
ovidiu silaghi 5463588-Mediafax Foto-Octav Ganea 1-2

Actualizare 17.42. Procurorul general i-a solicitat șefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, ca urmare a cererii DNA, potrivit Ministerului Public.

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, i-a solicitat lui Tiberiu Nițu, șeful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să sesizeze președintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor, arată un comunicat al DNA.

Conform procedurii, solicitarea a fost declanșată de demisia din Parlamentul României a lui Silaghi.

Potrivit DNA, „există indicii și date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Silaghi Ovidiu Ioan, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul asigurării derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) şi pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR SA în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

Cererea pentru avizarea urmării penale a lui Silaghi fusese transmisă anterior Camerei Deputaților, care dăduse, un termen 30 de zile pentru rezolvare.

Ovidiu Silaghi a demisionat, în 3 septembrie, din Parlament şi va pleca la Parlamentul European.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...