Victor Becali, aşteptat la audieri în Dosarul Transferurilor. Noul Cod Penal ar putea impune o soluţie de prescriere a faptelor

Data publicării:
DT

Dosarul Transferurilor are luni un nou termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti. Procesul se apropie de final, iar termenul a fost acordat pentru audierea lui Victor Becali. Procesul a început la finalul lui 2008, iar o parte dintre presupusele infracţiuni au fost săvârşite, potrivit procurorilor DNA, în 1999. Aşa că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, instanţa ar putea constata că acuzaţiile de înşelăciune, spre exemplu, s-au prescris. Codul aduce însă şi alte noutăţi: orice decizie ar pronunţa Curtea de Apel, ea va fi definitivă şi nu va putea fi contestată la instanţa supremă, aşa cum s-ar fi întâmplat înainte de 1 februarie.


Prima înfăţişare în Dosarul Transferurilor a avut loc în februarie 2009, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată opt oameni de fotbal din România, acuzaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu 1,5 milioane de dolari, dar şi patru cluburi din Liga I, cu un prejudiciu de 10 milioane de dolari.

Dosarul Transferurilor a adunat aproape 20.000 de pagini şi peste 100 de persoane au fost audiate.

Procurorii DNA au investigat aproape 800 de transferuri de fotbalişti şi au ajuns la concluzia că reţeta după care cei opt ar fi obţinut ilegal peste 10 milioane de dolari era următoarea: preţurile înregistrate în contabilitatea cluburilor au fost de fiecare dată mai mici decât sumele reale plătite de cluburile străine.

La trei ani de la startul procesului, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe cei opt inculpaţi: Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu. Procurorii au făcut recurs şi Curtea de Apel a luat o decizie total diferită în noiembrie 2012: inculpaţii au primit pedepse cu închisoarea între trei şi opt ani.

Atât avocaţii celor opt incriminaţi, cât şi procurorii au atacat hotărârea, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au anulat condamnările şi au decis că judecătorii de la Curtea de Apel sunt obligaţi să reia judecarea procesului. Între timp, a intrat în vigoare şi noul Cod Penal, care prevede pedepse de patru ori mai mici pentru acuzaţiile de înşelăciune. Nu sunt însă singurele formulate de procurori, care acuză fapte de evaziune fiscală, fals şi spălare de bani în ceea ce îi priveşte pe cei opt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Selena Gomez, răvășitoare la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița a izbucnit în lacrimi la premiera...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...