C. T. Popescu: PSD are legătură cu hoția, nu cu comunismul. Asta ar trebui pesediștii să recunoască

Data publicării:
ctp2

„O să vă amintesco o fabulă a lui Esop, în care un sportiv grec spune 'pe când eram în Rhodos am făcut un salt de o lungime uimitoare. Sunt martori care pot să certifice asta'. La care, un ins din mulțime spune 'să zicem că aici e Rhodos, sări aici. Nu e nevoie de niciun martor'. Exact asta i-a spus, dar nu în latină, domnul Mihai Sturzu atletului pesedist domnul Dragnea. Domnul Dragnea a spus că în acest moment PSD se desparte de comunism, iar domnul Sturzu i-a spus să se despartă acum, aici, în sală. Aici e Rhodos. Cine din toată sala a avut curajul să aprobe propunerea de mare bun simț să nu validăm, practic, dincolo de iertări, condamnări și ridicări ale posteriorului de pe scaun, să nu validăm alegerile cu un singur candidat. Sute de mii de pesediști au votat un singur nume fără să-i revolte lucrul ăsta”, a spus jurnalistul.

„Nu credeam, în 2006, când Traian Băsescu a condamnat comunismul, nu credeam să văd o probă mai puternică de tupeu și de penibil. Iată că domnul Dragnea îl concurează cu succes pe domnul Băsescu. La câteva zile după ce a fost ales cum a fost ales, domnul Dragnea vine să se despartă de comunism”, a adăugat el.

„În tot ce am auzit la acest congres, cred că dreptate au domnii Oprișan și Zgonea. Au spus că PSD nu are nicio legătură cu comunismul. Așa este. PSD are legătură cu hoția, nu cu comunismul. Nu așteaptă nimeni ca PSD-ul să-și ceară iertare pentru ce a fost înainte de 1989. Probleme cu ce a fost înainte de 89 și cu ce a fost în 90, la mineriadă, poate să aibă un singur om din acea sală: domnul Ion Iliescu. Dacă dânsul are vreo remușcare, ceva pe suflet, în legătură cu asta poate să-și ceară iertare sau nu. După cum s-a văzut și de această dată, era foarte zâmbitor”, a spus Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Pentru ce trebuie să răspundă, că nu avem ce face cu iertarea, PSD-ul este performanța net superioară comuniștilor în materie de hoție. I-au depășit! Hoția activiștilor comuniști dinainte de 89 era artizanală, ea a fost ridicată la niveluri industriale de către PSD-ul de după 89, de către PSD-ul din perioada lui Adrian Năstase, de către PSD-ul din perioada guvernării Văcăroiu, care a distrus economia României între 92-96. Despre asta ar trebui să vorbească PSD-ul și să recunoască. Cu comunismul nu au nicio treabă cei prezenți acolo, chiar dacă au votat cum au votat, pe buletine cu un singur nume fără ca vreunul dintre ei să se simtă jignit”, a subliniat el.

„Pe pesediști nu îi interesează condamnarea comunismului. Ei au alte probleme, ce facem cu cașcavalul în teritoriu, cum se împarte, cine e cu pâinea și cuțitul în fruntea bucatelor. Va fi un partid comunistoid, nu comunist, comunismul e un lucru complicat. Domnul Dragnea conduce autocratic PSD-ul și va rezista în această formula plăcută membrilor PSD ani buni de acum înainte”, a spus Cristian Tudor Popescu.

CONGRESUL PSD. Valeriu Zgonea, după ce a fost ales președinte executiv: Nu contează funcţiile şi puterea, ci ce vrei să faci pentru oameni

Atac în plen la noul șef al PSD. Mihai Sturzu: Alegerea lui Liviu Dragnea a amintit de perioada comunistă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...