Călin Popescu Tăriceanu: „Îi vor cere premierului să își țină toate angajamentele luate în USL față de PNL”

Data publicării:
TARICEANU - MFAX

Călin Popescu Tăriceanu / Foto: Mediafax

Deputatul liberal a precizat că, după conferinţa de presă susținută miercuri, va merge să se întâlnească cu premierul Ponta.

Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut liderului PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL „în actuala formulă”.

„Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu aprecize că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am intrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. Îi solicit lui Crin Antonescu să revină asupra deciziei şi să revină în USL. Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma tu această responsabilitate, atunci o voi face eu”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

„Îi voi cere premierului Victor Ponta să îşi ţină toate angajamentele în cadrul USL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în cadrul instituţiilor centrale şi locale, liste comune, candidat la prezidenţiale”, a adăugat fostul președinte al PNL.  

Călin Popescu Tăriceanu declarase, marţi, înaintea Delegaţiei Permanente a liberalilor, că PNL nu ar trebui să se grăbească cu decizia ruperii USL.

Ulterior, C. P. Tăriceanu a spus, după ce PNL a decis ieşirea de la guvernare, că a votat împotriva ruperii USL, menţionând că este vorba despre o „decizie pripită” a formaţiunii liberale.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...