Când depune PNL moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta

Data publicării:
parlament -Mediafax Foto-Razvan Chirita

 

Săptămâna aceasta este săptămâna în care PNL va depune în Parlamentul României moțiunea de cenzură, vineri este ziua aleasă pentru a face acest demers. Până joi, liderii noștri vor prezenta moțiunea de cenzură și vor avansa proiectul de text propus de către PNL tuturor celorlalte grupuri din Parlamentul României, pentru a ajunge la o moțiune susținută de un număr cât mai mare de parlamentari și pentru a asigura succesul acestui demers", a spus Ionuț Stroe după ședința comisiei de unificare a PNL.

El a reiterat că tema moțiunii este „una vitală pentru democrația românească și vine să sancționeze comportamentul abuziv al actualei puteri în legătură cu blocarea exercitării unui drept elementar în legătură cu democrația în această țară — dreptul la vot”, informează Agerpres.

Ionut Stroe a arătat că liderii de grup vor purta până joi discuții cu celelalte grupuri pentru susținerea și îmbunătățirea moțiunii de cenzură.

„Ne bazăm pe buna credință și deschiderea oricărui parlamentar la o dezbatere reală. Calculul matematic efectiv al structurilor grupurilor parlamentare ne dezavantajează. În schimb, în condițiile în care oricine ar manifesta disponibilitate, înțelegere și participare la această dezbatere credem că putem lua mult mai multe voturi decât calculul aritmetic”, a susținut liberalul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...