Crin Antonescu: Victor Ponta ar fi un candidat redutabil la prezidenţiale, dar nu mai bun ca mine

Data publicării:
liderii USL crin antonescu si victor ponta - mfax 1

Crin Antonescu și Victor Ponta / Foto: Mediafax

Crin Antonescu a fost întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta în postura de candidat la prezidenţiale.

„Cu certitudine. Nu în sensul că aş afirma eu acum că intenţionează. Ştiu că nu intenţionează, că planul de carieră politică al domniei sale e altul, dar, dacă mă întrebaţi "dom’le, ar putea fi un candidat valabil?", evident că ar putea fi unul dintre cei mai puternici candidaţi", a răspuns Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

Liderul PNL a vorbit și despre ce l-ar avantaja pe Victor Ponta pentru această postură.

„Îl avantajează faptul că este un om politic care, deşi încă foarte tânăr pentru politică şi pentru politica din România, este şeful unui partid, nu al oricărui partid, al celui mai mare partid din această ţară, cel puţin în sens cantitativ, dar asta contează mult la alegeri. Pentru că este un prim-ministru asupra bilanţului căruia până în acest moment eu, cu excepţiile pe care le-am marcat public, nu sunt deloc atât de critic. Sunt lucruri pe care acest Guvern şi acest om în fruntea lui le-au realizat şi pentru că, dincolo de asta, ca persoană fizică este un om politic redutabil”, a spus Crin Antonescu

Totodată, C. Antonescu a fost întrebat dacă premierul ar fi un candidat la prezidențiale mai bun decât el. Nu, eu cred că nu, dar asta nu înseamnă că nu-i un candidat redutabil, a răspuns liderul PNL.

Traian Băsescu, „un caz clasat”

Crin Antonescu a apreciat că, în campania pentru alegerile prezidenţiale, nu intenţionează să mai facă din Traian Băsescu o ţintă.

În ce mă priveşte, nu intenţionez în niciun fel ca Traian Băsescu să mai fie ţintă nu numai în campania electorală, ci chiar în anul care ne desparte până atunci. De ce? Pentru că ce cred eu despre execiţiul prezidenţial al lui Traian Băsescu se cunoaşte. Pentru că dacă Traian Băsescu nu aduce un element nou în acest an care ne desparte de alegerile prezidenţiale - şi este puţin probabil să aducă - tema îmi pare din ce în ce mai puţin actuală", a declarat Antonescu, adăugând că „Băsescu este un caz clasat”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...