Elena Udrea a explicat de ce apare pe afişul PMP, deși nu candidează la alegerile europarlamentare

Data publicării:
crop icon

„Am pornit de la ideea că e un partid nou, care nu are încă notorietate de 100%, spre diferenţă de mine, care am această notorietate. Şi am zis că pentru a putea identifica mult mai bine Mişcarea Populară este ideal, şi nu a fost părerea mea, a fost părerea celor care ne fac toate analizele, cercetările sociologice, ca pe acest afiş să fie unul din membrii cunoscuţi ai partidului, poate cel mai cunoscut dintre ei. Şi din toate sondajele reiese că electoratul PMP este un electorat care-mi este şi mie favorabil, aşa cum îi este lui Traian Băsescu. Sigur, nu puteam să-l punem pe Traian Băsescu pe afiş, pentru că este interzis de lege, dar eventual puteam să punem şi noi 'garantat Traian Băsescu', a spus că garantează, ne girează Traian Băsescu, a spus că ne şi votează, a spus Elena Udrea, după o dezbatere a Fundaţiei Mişcarea Populară pe teme economice, informează Mediafax.

Ea a fost întrebată cum comentează reacţia premierului Victor Ponta, care a remarcat şi s-a arătat speriat de faptul că ea apare în afişul electoral al PMP, pe centru, în cămaşă albă şi blugi, împreună cu liderii formaţiunii Teodor Baconschi, Cristian Preda, Cristian Petrescu şi Siegfried Mureşan, îmbrăcaţi similar.

Udrea a arătat că reprezentanţii PMP au vrut prin acest afiş să exprime „ceea ce simt”, adică „un alt mod de a face politică, multă energie, oameni pozitivi, optimism”.

Elena Udrea a arătat că ideea i-a aparţinut ei şi colegilor din PMP şi că afişul electoral al partidului face diferenţa în planul afişelor de campanie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...