Elena Udrea, din nou la Poliție: „Și dacă demisionez, trebuie să-mi dea aviz domnul Iohannis”

Data publicării:
Udrea elena mfax

„Legat de dosarul Rudel Obreja, beneficiul ar fi fost electoral. Eu am vrut să particip cu fonduri europene la promovarea României pentru a avea beneficii de imagine. Deci, asta este miza: imaginea! Cine are o imagine mai bună: doamna Kovesi sau eu. Eu nu mă aștept să fiu arestată, ci că abuzurile nu m-ar mira să se continue chiar și cu o asemenea încercare”, a precizat Elena Udrea. Aceasta a precizat că indiferent cine este dezvăluirile făcute despre directorul interimar al SRI, Florian Coldea, ar trebui verificate.

Cât despre demisie, Elena Udrea a spus că ar demisiona și că are nevoie de avizul președintelui Klaus Iohannis. „Și dacă demisionez, trebuie să-mi dea aviz domnul Iohannis”, a spus Elena Udrea, precizând că nu se așteaptă la loialitate din partea nimănui. „Știu că în acest demers am pornit singură. Dar și dacă aș fi cel mai rău om din România lucrurile despre domnul Coldea trebuie verificate”, a spus deputatul. 

De altfel, Elena Udrea a anunțat pe pagina sa de Facebook că a renunțat la contestația privind începerea urmăririi penale şi la măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

„Aşa cum am anunţat ieri, tocmai mi-am retras contestaţia la începerea urmăririi penale şi la măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luate joi împotriva mea, contestaţie care urma să se judece în această dimineaţă la ICCJ.

Din două motive: cred că doamna procuror a fost de bună credinţă şi probabil, dacă aş fi dat pe loc declaraţie nu ar fi dispus punerea mea sub control judiciar. Cu atât mai mult cu cât este sub o mare presiune, inclusiv mediatică; mă simt mai în siguranţă să fiu supravegheată de poliţie în condiţiile războiului pe care l-am pornit cu şeful interimar al SRI şi să merg de două ori pe săptămâna la Secţia 2”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...