Curtea Constituțională a validat mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis. Traian Băsescu participă la ceremonia festivă

Data publicării:
iohannis piata captura-2

ACTUALIZARE 11.30 Mai mulți invitați au sosit deja la ceremonie. Chiar și președintele Traian Băsescu a ajuns deja. „Mă bucur că a venit și ziua asta, sunt foarte pregătit să-l predau. Consilierii mei stau la dispozitia domnului Iohannis. Trebuie să particip pentru că încă sunt în funcție. Susțin mai bine interesele României decât Ponta”, a declarat Traian Băsescu.

  


ACTUALIZARE 10.35. "Am verificat documentele primite de la BEC, nu s-au constatat impedimente în confirmarea rezultatelor alegerilor.

Au fost validate rezultatele alegerilor. Şi Klaus Iohannis a fost validat în funcţie. Preşedintele nou ales intră în funcţie de la momentul depunerii jurământului", a declarat Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale.

ACTUALIZARE 10.20. Preşedinţia a informat că Traian Băsescu va participa la ședința de validare a alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României de către Plenul Curţii Constituţionale.  


Klaus Iohannis se pregăteşte să devină oficial preşedinte al României, după ce Biroul Electoral Central a anunţat rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale. Prima sa oprire va fi la Curtea Constituţională, care îi validează mandatul. În 2009, Traian Băsescu a venit la acest eveniment însoţit de mai mulţi parlamentari şi consilieri şi a ţinut şi un mic discurs. 


UPDATE 9.30 Preşedintele Curții Constituţionale a României Augustin Zegrean a declarat că toate dosarele au fost verificate. „Am verificat toate dosarele, toate procesele-verbale nu s-a găsit nimic semnificativ care ar putea să schimbe situația stabilită de BEC”, a spus Zegrean. 

Întrebat de dosarul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis, președintele Curții Constituționale a spus că încă nu poate spune ce se va întâmpla în cazul unei decizii nefaforabile. „Nu știu ce decizie va lua Curtea”.

Cât despre depunerea jurământului în Parlament a președintelui ales, Augustin Zegrean a spus că acest lucru se întâmplă în 21 decembrie. „Cu o zi înainte de expirarea mandatului președintelui. Țara nu poate rămâne fără președinte o zi, cine-și asumă să-și lase țara fără președinte măcar o zi?”, a spus Zegrean.   


Ceremonia de validare a mandatului noului președinte are loc în ședință publică. La Curtea Constituțională, Klaus Iohannis va rosti și primul său discurs în calitate de șef al statului. Însă noul președinte își va exercita efectiv atribuțiile după ce va depune jurământul în fața Parlamentului, iar momentul va fi marcat printr-o declarație adoptată de senatori și deputați.

Potrivit Constituţiei, mandatul Preşedintelui este de 5 ani şi se termină la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. Poate fi prelungit prin lege doar în caz de război sau de catastrofă.

După ce depune jurământul în fața Parlamentului, președintele nou ales poate veni la Palatul Cotroceni. Desigur, staff-urile celor doi șefi de stat sunt cele care stabilesc detaliile ceremonialului de predare a ștafetei. Președintele nou ales este întâmpinat de Traian Băsescu, însă predarea efectivă de putere are loc în cadrul unei întâlniri tete-a-tete între cei doi președinți.

Klaus Iohannis va fi cel de al patrulea preşedinte al României de după Revoluţia din 1990. Primul mandat al lui Ion Iliescu, cel din 1990, a durat doi ani. În 1992, Ion Iliescu a primit un nou mandat, de data aceasta de 4 ani, în baza noii Coonstituţii. Emil Constantinescu a condus România între 1996 şi 2000, fiind urmat de acelaşi Ion Iliescu între 2000 şi 2004. I-a urmat Traian Băsescu. Acesta a avut două mandate de câte cinci ani, începute pe 20 decembrie 2004 şi care se vor încheia pe 21 decembrie anul acesta.

Citiți și:
REZULTATE FINALE provizorii ale turului II: Iohannis-54,43%, Ponta-45,56%
BEC: Klaus Iohannis a câştigat 89,73% din voturile românilor din străinătate
Financial Times: Rezultatul alegerilor prezidențiale din România, probabil cel mai bun eveniment politic din Europa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”