Klaus Iohannis: Mesajul meu este unul singur, nimeni nu este mai presus de lege 

Data publicării:
Klaus Iohannis receptie - presidency.ro 1 1

Preşedintele României, Klaus Iohannis 

„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat”, se arată în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis. 

„În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, mai arată comunicatul.

Darius Vâlcov a declarat, sâmbătă seara, că nu a demisionat din postul de ministru al Finanţelor.

Preşedintele a publicat şi pe Facebook un mesaj în care acuză sfidarea justiţiei din România de către unii politicieni. Klaus Iohannis spune că demnitarii care au probleme cu justiţia compromit clasa politică în general și credibilitatea instituțiilor statului în ochii cetățenilor.

Sâmbătă noapte, fostul președinte Traian Băsescu a postat un mesaj pe contul său de Facebook adresat atât președintelui României Klaus Iohannis, cât și premierului Victor Ponta cerând remanierea ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, precizând că acest lucru nu înseamnă că îl consideră vinovat.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta spunea sâmbătă că ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, va continua să aibă un rol determinant în proiectul noului Cod Fiscal. „Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică!”, a scris Victor Ponta sâmbătă pe Facebook.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost audiat, vineri, la DNA. Acesta este pus sub acuzare pentru trafic de influență. Când era primar în Slatina, lua comision de 20% din contractele publice, susțin procurorii.

Contractele care l-au adus pe Darius Vâlcov în vizorul procurorilor au fost atribuite de Compania de Apă aflată în subordinea autorităţilor locale din Olt, începând cu anul 2009. Societatea, înfiinţată de Consiliul local din Slatina, pe când actualul ministru de Finanţe era primar al oraşului, a acordat mai multe lucrări unor firme abonate la contractele cu statul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...