Liviu Dragnea: În negocierile cu PPDD nu s-a discutat despre redeschiderea OTV. Nu avem televiziune de partid

Data publicării:
liviu dragnea mediafax

„La Braşov nu s-a rezolvat. La Braşov au schimbat viceprimarul nostru cu un viceprimar de la PNL sau PDL. Ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă în judeţe pentru că asta este principala motivaţie care ne determină să avem aceste discuţii. Dacă ce s-a întâmplat la Braşov continuă, probabil că nu mai avem subiect de discuţii”, a spus Dragnea.

El a arătat că nu există nicio garanţie că PPDD nu va face în continuare ceea ce a făcut la Braşov. „Nu există nicio garanţie. Nu ne-am mai văzut. Nu ne-am mai întâlnit până acum, pentru că a fost o minivacanţă. Nu puteam să ne vedem de Rusalii. Am vorbit la telefon aseară, în cursul zilei de azi probabil o să ne mai auzim să stabilim când facem următoarea întâlnire”, a spus Dragnea.

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că preşedintele fondator al PPDD, Dan Diaconescu, nu a avansat în negocieri, prin intermediul reprezentanţilor PPDD, solicitarea redeschiderii OTV.

„Nu am avut discuţii cu Dan Diaconescu. Chiar dacă am avea, cei cu care ne-am întâlnit nu pot cere aşa ceva pentru că nu are legătură cu cele trei domenii posibile de colaborare. Noi nu avem televiziune la partid”, a spus Dragnea.

Surse politice au relatat că PPDD ar fi cerut de la PSD o funcţie de ministru, respectiv cea de ministru pentru românii de pretutindeni, şi patru funcţii de secretar de stat pentru a face majorităţi în consiliile judeţene.

Viceprimarul PSD din municipiul Braşov, Răzvan Popa, a fost schimbat din funcţie, joi, în cadrul şedinţei Consilului Local, acesta fiind înlocuit cu Adina Alexandrina Durbacă (PPDD).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...