Membrii PSD, anunţaţi că şedinţa CEx pentru mandatul lui Liviu Dragnea nu va mai avea loc miercuri

Data publicării:
dragnea speriat

Printr-un anunţ transmis marţi seara, membrii PSD au fost anunţaţi că ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va avea loc la ora 16.30, astfel că şedinţa Comitetului Executiv nu mai poate începe la ora 16.00.

La această oră se ştie că şedinţa Comitetului Executiv nu va mai avea loc miercuri, ci va fi amânată”, au declarat surse din PSD citate de Mediafax.

Luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, Liviu Dragnea şi-a depus mandatul de preşedinte executiv, dar vicepreşedinţii PSD nu au acceptat retragerea din funcţie a acestuia. Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat că pentru miercuri, ora 16.00, a fost programată o şedinţă a Comitetului Executiv, la care participă mai mulţi membri PSD, în care să fie luată o decizie.

Atât Victor Ponta, cât şi alţi lideri PSD au arătat însă că rezoluţia conform căreia persoanele cu probleme în justiţie trebuie să îşi piardă funcţia politică nu ar trebui să i se aplice lui Liviu Dragnea, deoarece vizează doar cazuri de corupţie, iar în cazul acestuia nu ar fi fost comisă o astfel de faptă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...