Mircea Geoană: Numele meu este pe lista scurtă de potenţiali candidaţi la prezidenţiale

Data publicării:
geoana -Mediafax Foto-Razvan Chirita-1

 

Întrebat dacă ia în calcul ca la Congresul PSD din septembrie să supună acestui for intenţia sa de a candida la prezidenţiale, Mircea Geoană a precizat: „Vom decide la timpul potrivit şi vom alege cu înţelepciune, conform Statutului, care e cea mai bună formulă”.

„Va trebui să discutăm şi cu Victor Ponta pentru că până la urmă trebuie să vedem dacă declaraţiile lui cu privire la dorinţa de a-şi continua mandatul de premier până în 2016 - care e mai mult decât legitimă, pentru asta a fost votat, pentru asta am fost votaţi în 2012 - se păstrează sau nu”, a adăugat Geoană.

El a menţionat că numele lui se află pe lista scurtă cu eventuali candidaţi PSD.

„Deci cu calm şi cu răbdare. Avem resursă politică la nivel înalt, în partid, asta e luxul, între ghilimele, pe care îl avem, de a avea candidaţi între care şi numele meu se află acolo sus pe lista foarte scurtă de potenţiali cadidaţi PSD”, a subliniat senatorul social-democrat.

El a spus că alegerile prezindeţiale reprezintă momentul adevărului în care, dincolo de voturile partidelor politice, contează foarte mult persoana candidatului şi dacă acel om poate într-adevăr să anime şi să inspire voturile a încă câteva milioane de români care nu au venit la alegerile europene.

„În 2012, USL în ansamblu a luat 4.100.000 de voturi. Eu am luat 5.200.000 în 2009. La europene, PSD a luat 2.100.000 de voturi. Mai avem nevoie de încă cel puţin trei milioane”, a spus Geoană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita