Parlamentari români, mașini germane. Volskwagen, marca preferată a senatorilor și deputaților

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu

Există şi colecţionari printre aleşi - dintre ei, iese în evidenţă fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, proprietar al unui autoturism de colecţie de pe vremea bunicilor.

Marca Volskwagen a avut cea mai mare trecere în rândul parlamentarilor. Senatorii și deputaţii au cumpărat 84 de autoturisme produse sub acest nume, iar unii şi-au luat chiar câte două sau câte trei modele ale prestigioasei firme germane.

În top urmează maşinile produse la Mioveni. Aproape 50 de modele Dacia sunt trecute în declaraţiile de avere ale senatorilor şi deputaţilor.

Pe locul al treilea se află marca Audi: 40 de exemplare se găsesc în proprietatea parlamentarilor români.

Printre autoturismele deputaţilor şi senatorilor se regăsesc şi nume selecte. Viorel Blăjuţ are în garaj un Bentley Continental fabricat în 2006, cu un motor de circa 400 de cai putere. Deputatul Mircea Lubanovici se mândreşte cu două Lexus, iar Gheorghe Neţoiu cu două Porsche şi cu două BMW-uri.

La polul opus se află senatorii Dan-Aurel Ioniţă, care, pe lângă un Kia Sportage, deţine un Daewoo Tico de numai 40 de cai putere, iar Gheorghe Marin se laudă cu un Trabant fabricat în 1980, maşină cu o motorizare de 19 cai putere.

Parlamentarii se pot lăuda şi cu maşini de colecţie. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu are, printre alte autoturisme, un Citroen fabricat în 1955, un Fiat din 1966, un ARO din 1974 şi o Lancia din 1960.

Corneliu Popescu are şi el un IMS, precursorul SUV-ului românesc ARO, fabricat în 1970.

Pe lângă autoturisme, parlamentarii şi-au mai trecut în declaraţiile de avere tractoare, remorci, microbuze, ambarcaţiuni, alături de motociclete şi mopede.

Autoturisme preferate de parlamentari

Volskwagen: 84 de autoturisme

Dacia: 48 de autoturisme

Audi: 38 de autoturisme

Totalul autoturismelor: 509 exemplare

Sursa: Parlamentul României

Maşini de lux

Viorel Blăjuț - Bentley Continental

Mircea Lubanovici - Lexus, două exemplare

Gheorghe Neţoiu - Porsche, două exemplare; BMW, două exemplare

Sursa: Parlamentul României

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...