Premierul Dacian Cioloș, în vizită oficială la Bruxelles

Data publicării:
ciolos

Dacian Cioloș se va întâlni cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz, dar și cu membri ai Executivului european.

De asemenea, premierul român va avea un dejun de lucru cu președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, precum și întrevederi cu liderii grupurilor Popular European și Social Democrat din legislativul european.

Dacian Cioloș va prezenta prioritățile actualului guvern, viziunea de dezvoltare economică, programul de reformă administrativă, modul în care România își propune să se implice în dezbaterile actuale europene, dar și prioritățile de țară din perspectiva semestrului european.

Discuțiile vor viza și fenomenul migrației, Uniunea Energiei și securitatea energetică, progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare evidențiate în cel mai recent raport al Comisiei Europene, precum și perspectivele țării noastre de aderare la Spațiul Schengen, informează site-ul guvernului.

Din delegație fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...