Traian Băsescu: Am fost departe de a fi perfect. Sunt convins că Elena Udrea e bună pentru România

Data publicării:
base-2

„Ca un om care a crescut-o din punct de vedere politic, vă pot garanta că e un om inteligent, un om la care nu veti găsi fluctuaţii de opţiuni în ceea ce priveşte drumul României, nu veţi găsi compromisuri politice. Eu am făcut compromisuri politice, pentru că a trebuit să le fac, dar cel puţin la candidatul dumneavoastră şi PMP pentru prezidenţiale n-o să găsiţi compromis politic. Sper să fie capabilă ca la nevoie să le facă, dacă va câştiga alegerile, pentru că politica e şi o artă a compromisului la un moment dat. Dar fără să compromiti principiile.

Ce m-a impresionat la Udrea a fost faptul că, dacă a fost atacată, ca om politic, după mine - ea zice că eu după ea - spun că după mine a fost al doilea om atacat de trusturile lui Voiculescu şi cei care nu doresc evoluţia democraţiei a României, a rezistat şi asta o recomandă ca politician care ar avea forţa să continue drumul. Nu am pretenţia să-l continue la fel, pentru că, deşi uneori am glumit, trebuie să spun că am fost departe de a fi perfect. Orice preşedinte după mine poate năzui să facă lucrurile mai bine, mai delicat, mai înţelept, mai puţin brutal, dar să le facă, pentru că e şi alt drum.

Problema e că eu am avut abordarea comandantului: un perete - nicio problemă, trebuie să trecem prin el. Mi-ar plăcea ca ea să găsească soluţia să ocolească peretele, pentru că se poate.

Când îţi imaginezi că şi în politică ai rămas la comanda unei nave de 306 m, rişti să te zgârii şi ieşi lovit pe faţă din ciocnirea cu peretele.

Am convingerea că Udrea e bună pentru România”, a declarat Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...