USD își face campanie pentru europarlamentare cu afișe USL

Data publicării:
afis usl

Campania pentru Parlamentul European a început cu munca de jos: lipirea de afişe. Unii aspiranţi au ales să se folosească de imaginea unor alianţe defuncte. La Târgu-Jiu, activiştii social-democraţi au avut la miezul nopţii o surpriză pentru rivalii liberali.

„Îmi pare rău că PSD nu-și dă seama în ce situație se află sau își dă seama și încearcă să manipuleze opinia publică spunând că încă mai există USL. Nu, USL nu mai există prin decizia PNL de a ieși din această alianță”, a spus Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj.

Preşedintele PNL vede o singură explicație pentru comportamentul PSD.

Nu mă miră. Pentru că am spus că fură, v-am spus că fură și s-au și supărat, dar acum discutăm de chestiuni europene, astea nu-s chestiuni ca-n Europa, astea-s furturi de sorginte extra-europeană”, a declarat Crin Antonescu.

Eu cred că USL există și, dacă îi întrebați pe oameni ce au votat în 2012, au votat pentru candidații USL”, a replicat Victor Ponta.

În Braşov, susţinătorii candidaţilor au lipit cât mai multe afişe, deşi legea spune că pe fiecare panou poate fi plasat câte un singur pliant al unui partid.

În Timişoara, la miezul nopții, cei care duc greul pentru politicienii sunt tot tinerii membrii de partid.

„A început campania electorală la ora 12.00. Este o perioadă foarte frumoasă pentru noi, pentru studenți, avem așteptări mari”, a spus un studdent timișorean.

Potrivit legii, cei care lipesc afişe electorale în spaţii nepermise riscă amenzi cuprinse între 1.000 si 2.500 de lei. De asemenea, este interzisă distrugerea, deteriorarea, murdărirea sau acoperirea afişelor electorale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...