Victor Ponta: E o catastrofă naţională ce se întâmplă cu achiziţiile

Data publicării:
salarii mediafax-1

Victor Ponta a amintit miniştrilor că le-a comunicat parlamentarilor, în discursul susţinut luni în Camera Deputaţilor, că unul dintre obiectivele Guvernului pentru actuala sesiune parlamentară este modificarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

"La fondurile europene, mi-am asumat că trimitem în această sesiune pachetul legislativ cu achiziţiile. E o catastrofă naţională ce se întâmplă cu achiziţiile, ani de zile stăm: CNSC, Curte de Apel, se retrimite şi ne ajunge "cuţitul" din 31 decembrie la os şi noi tot suntem în contestări. Proiecte de sute de milioane de euro care de doi ani, de trei ani se plimbă între instanţă, CNSC şi autorităţile contractante", a spus Ponta, adresându-se ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...