Victor Ponta: Revin în țară în maximum două săptămâni, pe picioarele mele

Data publicării:
clinica ponta istanbul-1

Ieri (sâmbătă – n.r.) am fost încă o dată la doctor şi am maxim două săptămâni în care nu pot pune piciorul jos. În maxim cele două săptămâni voi veni acasă pe picioarele mele, nu cu scaun cu rotile, cârje sau alte lucruri. În maxim două săptămâni", a spus Victor Ponta într-o intervenție telefonică la un post de televiziune. „Şi între timp, cu Gabi Oprea la Guvern, cu Rovana Plumb la PSD, eu nu cred că se dărâmă nimic în perioada asta”, a adăugat premierul.

Miercuri, Victor Ponta afirma că este posibil să revină în ţară săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici.

Premierul Victor Ponta a fost internat la 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

În urmă cu o săptămână, premierul a anunţat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval.

Între timp, tot mai multe voci din PSD i-au cerut liderului să se întoarcă mai repede, acuzând „debusolarea” de la guvernare și din partid. Sâmbătă, au apărut informații „pe surse” potrivit cărora premierul urma să se întoarcă în țară într-o săptămână.

Liviu Dragnea, unul dintre cei care au cerut ca Victor Ponta să revină cât mai repede în ţară, a anunţat, totuși, că premierul mai rămâne în Turcia. „Face toate eforturile și caută toate variantele prin care să fie și transportat. Convingerea mea este că își dorește să revină în țară, că înțelege că a apărut o incoerență în coaliție și în actul guvernamental. În partid, lucrurile au început să se stabilizeze după ce am plecat prin țară”, a declarat Liviu Dragnea.

Săptămâna viitoare, coaliţia de guvernare are de dat primul test în Parlament, după plecarea lui Victor Ponta în Turcia, la votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea Serviciului de Informaţii Externe. Gabriel Oprea, premierul interimar, a anunţat că UNPR va vota numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE, în timp ce PSD nu este de acord.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...