Victor Ponta: Toate coabitările mele funcționează bine

Data publicării:
basescu ponta crin antonescu-Mediafax Foto-Razvan Chirita 1

El a fost întrebat, în contextul în care a avut o nouă șarjă de ironii la adresa președintelui, dacă funcționează bine coabitarea. „„Care din ele? Că eu am mai multe coabitări...Da, toate funcționează foarte bine”, a spus premierul.

La începutul acestui an, președintele și premierul au semnat un pact de coabitare, dezagreat însă de copreședintele USL, Crin Antonescu. Pactul de coabitare, care prevedea ca protagoniștii să nu se denigreze și jignească reciproc, a funcționat pentru o bucată de vreme, dar apoi au reapărut săgețile și atacurile între președinte și premer.

Ultima săptămână a fost marcată, însă, și de dezacordurile tot mai evidente și mai nervoase între cei doi președinți ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu. „Îmi doresc foarte mult și fac toate eforurile ca lucrurile în USL să meargă bine în continuare”, a spus, luni, Victor Ponta, întrebat de jurnalişti dacă au existat discuţii în USL. Preşedintele PSD a precizat că discuțiile au fost neoficiale.

Părerea mea este că nu trebuie să ne enervăm de la nicio propunere, dar trebuie să respectăm ceea ce am respectat în interiorul USL, inclusiv în sistemul de alegeri. Avem o comisie comună a USL și propunerea trebuie să vină din comisia comună”, a declarat Victor Ponta pe tema proiectului de lege pentru alegerea primarilor propus de PNL fără consultarea PSD. Întrebat dacă proiectul de lege ar trebui retras, Victor Ponta a răspuns: „Doamne ferește! Fiecare face ce vrea cu propunerea lui!”

Premierul a fost solicitat să comenteze și declarațiile președintelui Traian Băsescu, făcute într-un interviu televizat. pe tema Roșia Montană. „Nimeni nu se pricepe mai bine ca dl. Băsescu la murdăriile din proiectul Roșia Montană, că dânsul de asta îl promovează de atâția ani. Nu am cunoștințele domniei sale. De atâția ani de când promovează proiectul, cred că știe și ce e curat și ce e murdar. Sunt convins că o să vă spună la următoarea emisiune la care vine”, a spus premierul.

Întrebat despre declarațiile lui Traian Băsescu privind candidaturile la alegerile prezidențiale, Victor Ponta a spus că cea mai bună veste este că în mod sigur Traian Băsescu nu va mai fi candidat. „Am auzit că a avut o părere foarte bună despre PSD, mai bine mai târziu decât niciodată. Dacă vrea să se înscrie în PSD, nu îl primim, cu toate vorbele frumoase pe care le-a adresat. Îi mulțumim, dar dânsul cu ale lui și noi cu ale noastre”, a continuat Victor Ponta șirul ironiilor la adresa lui Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...