Victor Ponta asigură că PSD îl votează pe Hellvig la SRI: „Poate cu ocazia asta închidem povestea cu USL și lovituri de stat”

Data publicării:
HELLVIG LA SRI

 

Victor Ponta a precizat că această dezbatere nu reprezintă o condiţie pentru votul care îi va fi acordat lui Hellvig.

„Vom vota pentru, pentru că este vorba de o persoană, Edi Hellvig, cu care am lucrat şi am fondat USL. Poate cu ocazia asta închidem povestea cu USL şi lovituri de stat, dar ca principiu cred că merită o dezbatere - după acest vot, nu este o condiţionare - legată de faptul că, cu cât ai mai mulţi oameni reprezentaţi, mai mulţi implicaţi în conducerea ţării, cu atât se pot limita greşelile”, a spus Victor Ponta, într-un interviu televizat, potrivit Mediafax.

El a reluat ideea că principiul ca puterea să nu aparţină unui singur partid, invocat după ultimele alegeri prezidenţiale, nu trebuie aplicat doar în cazul PSD, ci şi pentru PNL.

Miercuri, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că acuzele PNL privind tergiversarea de către PSD a votului pentru Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI) reprezintă „o prostie”, el reiterând faptul că social-democraţii îl vor vota pe Hellvig la şefia serviciului.

El a reiterat şi faptul că PSD doreşte o discuţie publică, în Parlament, între forţele politice şi în opinia publică, despre păstrarea unui echilibru între putere şi opoziţie atunci când se fac numiri.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis, miercuri, la propunerea PSD, ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, liderul PNL Ludovic Orban acuzând o tergiversare şi arătând că parlamentari i-au spus că PSD ar dori o negociere pe funcţia de director al SIE.

Comisia de control al activităţii SRI a avizat favorabil nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI, la propunerea preşedintelui.

Citiți și
Puterea și-a impus punctul de vedere. Plenul pentru Eduard Hellvig va avea loc luni
Victor Ponta, întrebat dacă PSD vrea șefia SIE: „Așa a făcut dictatorul Băsescu, a numit de la opoziție”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...