Victor Ponta, despre pensiile speciale: „Mai am foarte mult până la încheierea mandatului”

Data publicării:
bani - bancnote de 100 lei8-1

„Cred că Parlamentul poate să decidă singur asupra acestui lucru. În ceea ce mă privește, mai am totuși foarte mult până la încheierea mandatului”, a afirmat Ponta, luni, la sediul central al PSD.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri la Parlament, după ce inițiatorii au strâns 256 de semnături pentru susținerea lui atât din arcul majorității guvernamentale, cât și de la opoziție, a declarat joi unul dintre inițiatori, deputatul PSD Petre Daea, notează Agerpres.

Liberalii nu mai vor pensii speciale

Suntem în curs de retragere a semnăturilor. Partidul Național Liberal nu sprijină acest proiect. Principiul contributivității trebuie să stea la baza calculării pensiilor și pentru parlamentari”, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban. 

Parlamentarii vor pensii speciale

Potrivit unui proiect aflat în discuţia grupurilor parlamentare, un parlamentar care a avut trei mandate ar putea primi în plus la pensie peste 4.000 de lei. Reamintim că proiectul a fost semnat de 250 de deputaţi şi senatori, inclusiv din Opoziție. Peste 100 de foşti parlamentari vor beneficia de pensii mai mari imediat ce proiectul este aprobat.

Potrivit proiectului discutat la şedinţa grupului deputaţilor PSD, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...