Victor Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de liderii USD şi Mugur Isărescu

Data publicării:
Patriarhul Daniel -Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu

 

Întrebat dacă s-a discutat de o suplimentare de fonduri pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Ponta a răspuns negativ, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat că întâlnirea de la Patriarhie face parte dintr-o tradiţie în care Patriarhul invită oficialităţi, inclusiv pe guvernatorul băncii centrale, „la o masă după Paşte”.

Potrivit consilierului, guvernatorul Mugur Isărescu este invitat permanent la această reuniune, mai ales că BNR a fost cea care, când legea îi permitea, a finanţat refacerea clădirii Patriarhiei.

Vasilescu a adăugat că şi el a participat la o astfel de reuniune, în perioada fostului Patriarh Teoctist.

În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro.

Referitor la graficul de execuţie a lucrărilor, Patriarhia a precizat că, în aprilie 2013, a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiaşi an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016.

Acum un an, Ministerul Agriculturii și Patriarhia au semnat un protocol prin care preoții au primit sarcina să îi îndrume pe săteni în accesarea fondurilor europene. 

Scopul protocolului este acela de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene pentru dezvoltarea şi modernizarea satelor. Paradoxal, conţinutul este secret. La aproape un an de la intrarea în vigoare a acordului nu se cunosc obligaţiile pe care şi le-au asumat Ministerul Agriculturii şi Patriarhia şi nici ce beneficii au obţinut cele două instituţii, în urma colaborării, se arată într-o anchetă Din|interior.

Tot anul trecut, în decembrie, Patriarhia Română a trimis consiliilor județene și primăriilor scrisori prin care solicită de la fiecare consiliu o finanțare de 300.000 de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...