Victor Ponta a avut ezitări când liberalii l-au propus pe Relu Fenechiu ministru

Data publicării:
fenechiu RESIZED - mfax

Relu Fenechiu este un om în legătură cu care, atunci când Partidul Național Liberal l-a propus și când premierul Ponta a acceptat, la propunerea noastră, – deși a avut și el, sub presiunea propagandei făcute, ezitări – e un om pe care am mizat și Relu Fenechiu se ocupă ca ministru cu câteva lucruri foarte precise, care sunt monitorizate și care vor fi evaluate de opinia publică. Va reuși să redeschidă fondurile europene sau nu? Va reuși să ducă, în condiții rezonabile, privatizarea CFR Marfă la capăt sau nu? Restul, procesul dlui Fenechiu n-are nimic de-a face cu guvernarea...”, a declarat copreședintele USL, Crin Antonescu, la Digi24.

Declarația sa a intervenit în contextul în care Crin Antonescu a fost rugat să comenteze spusele fostului  președinte al Consiliului de Administrație de la CFR, Lucian Isar, care a declarat, într-un interviu pentru „Adevărul” că „Relu Fenechiu e pe făraș”.

„Lucian Isar s-a hazardat. Este un om din mediul de economiști tineri, cu carte, cu reale calități (...) în ciuda acestor calități, nu e, chiar nu e în poziția de a putea ști cine e și cine nu e pe făraș. Nu e absolut nimic adevărat”, a spus Crin Antonescu, reamintind că și Lucian Isar a fost ministru (în Cabinetul Ponta I - n.r.) propus de liberali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...