Condiţie pentru taximetrişti: menţiunile din cazierul judiciar

Data publicării:
taxi1 1

 

Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, "proiectul propus creează temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere".

De asemenea, proiectul introduce condiția ca practicanții profesiei de taximetrist să nu aibă mențiuni în cazierul judiciar, "fapt ce vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și al practicării profesiei în mod onorabil și legal".

Lipsa menţiunilor din cazierul judiciar repretintă o situație problematică în legislaţia curentă, se arată în nota de de fundamentare a proiectului: „O prevedere problematică la aplicare este cea a lit. c) de la alin. (3) art. 27 din Legea nr. 38/2003. Aceasta prevede că “Pentru a putea urma cursurile de pregatire profesionala, conducatorii auto solicitanti vor prezenta urmatoarele documente: (...)c) cazierul judiciar“ fără a preciza nicio condiție a cărei îndeplinire este demonstrată prin cazierul judiciar; oricine poate prezenta un cazier judiciar”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...