Gărzile suplimentare la Spitalul Universitar din Bucureşti ar putea să nu mai fie asigurate, începând de luni

Data publicării:
spitalul universitar fb

Florin Chirculescu, şeful Secţiei de Chirurgie Toracică: „Astăzi s-a întrunit consiliul medical al spitalului şi a fost o hotărâre în urma căreia medici au spus că nu doresc să semneze contractele pentru gărzile adiţionale în forma actuală.

Nemulţumira derivă din faptul că nu se respectă legea, pur şi simplu. Noi nu solicităm o majorarea salarială, noi solicităm doar ca orele suplimetare şi orele de noapte să primească sporurile cuvenite prin lege, printr-o lege care este acum în vigoare. (Ce se va întâmpla la Spitalul Universitar de luni?) Aşadar nu vor mai fi făcute gărzile suplimenare”.

Dragoş Daviţoiu, noul manager al spitalului: „Nu ştim în ce secţii şi cum se va asigura serviciul de gardă de luni încolo. Până luni vă promitem că nu sunt probleme. După care situaţia devine uşor impredictibilă pentru că nu pot să îşi desfăşoare garda în condiţiile în care nu au semnat contractul de gărzi şi o mare parte încă nu şi l-au semnat.

Ca să acoperim la plafon maximal tarifele pe ora de gardă stipulate în OUG şi în circulara ministrului care a fost remisă săptămâna trecută ne-ar trebui cam un milion de lei pe lună după estimările, după calculele noastre”.

Medicii din cele mai mari spitale refuză să semneze noile contracte pentru efectuarea gărzilor suplimentare. Managerii unităţilor medicale atrag atenţia că sunt în situaţia de a închide liniile de gardă, pentru că nu au doctori care să le asigure.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”