Lebede în țarcul oilor

Data publicării:
lebede

Ioan şi Livia Vuţu s-au oferit să îngrijească, pe perioada iernii, lebedele de la Cetatea Făgăraşului. Oamenii au grijă ca păsărilor să nu le lipsească nimic. Prin curtea din spatele casei trece un pârâu în care lebedele se pot scălda în fiecare zi iar ca adăpost le-a fost pus la dispoziţie fostul ţarc al oilor.

„Le oferim adăpost, apă, avem apă, vine pârâul prin grădină şi le dăm drumul în grădină, le dăm la apă, când le e frig le băgăm înapoi la adăpost, le scoatem iară. Vedem de ele, boabe le punem cât trebuie!”, a spus Ioan Vuțu.

Este al doilea an în care cele 15 lebede de la Cetatea Făgăraşului, două negre şi 13 albe, petrec iarna în curtea din Sâmbăta de Sus. În primăvară, ele se vor întoarce la cetate. „Da aşa simţim lipsa lor, de toată minunea! Ne place când sunt aici, parcă ne lipseşte ceva, când le duce de aici parcă ne lipseşte ceva, găsim locul gol şi în grădină, şi aici. Le iubim tare mult!”, a spus Livia Vuţu.

Prezenţa lebedelor pe lacul care înconjoară Cetatea Făgăraşului nu este întâmplătoare. Ele fac parte dintr-un proces de reconstituire istorică. Documentele secolului al 17-lea arată că pe lac erau şase lebede, care se aflau în grija Doamnei Stanca, soţia lui Mihai Viteazul.

„Lebedele constituie o atracţie, este să zicem un aspect inedit al şanţului de apărare, dincolo de utilitatea lui militară a avut şi această destinaţie, de a se plimba graţioase pe lacul cetăţii”, a spus Elena Băjenaru, director Muzeul Cetatea Făgăraşului.

Înainte să fie găzduite de familia Vuţu, lebedele erau ţinute în aer liber, la un bazin administrat de Primărie, însă din cauza frigului unele dintre ele au murit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
Cristina Cioran, prima reacție după ce Alex Dobrescu a anunțat că e însărcinată din nou cu copilul lui: „Nu...
Pro FM
Fiica lui Michael Jackson, în centrul atenției la o petrecere din cadrul Festivalului de Film de la Cannes...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
Adevarul
Cele trei mari victorii ale dacilor contra romanilor. Într-o bătălie celebră războinicii daci au capturat...
Newsweek
Marele actor Jean Constantin a avut trei soții. A fost Cavaler de Malta. De ce a murit sărac?
Digi FM
Violeta Bănică, adevărul despre relația cu fratele ei, Radu Ștefan: „Nu ne cunoșteam, dar de la 13 ani am...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, prima reacție după ce s-a speculat că divorțează de Ben Affleck: „Ar trebui să știi mai bine...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024