România, slab promovată la târgurile de turism

Data publicării:
targ turism

Ministerul Turismului anunţa, la sfârşitul anului trecut, că România va participa în 2013 la 60 de târguri de turism. După nouă luni s-a constatat însă că, până acum, a fost prezentă doar la 24 de astfel de evenimente.

Mai mult decât atât, specialiştii susţin că România a fost slab reprezentată la târgurile de profil. Un prim exemplu ar fi târgul de la Madrid, desfăşurat la începutul acestui an.

Standul României arăta de-a dreptul jalnic comparabil cu cel al Republicii Congo, care era pentru prima dată la acest târg.

O prezenţă ruşionoasă a fost şi cea de la Paris, din septembrie. România nu a investit mai mult de câteva sute de euro în standul de la Paris, unde a avut unul dintre cele mai neatractive standuri de la International French Travel Market.

Bani puţini s-au alocat şi pentru alte târguri la care România a fost reprezentată. De exemplu, conform calculelor făcute de jurnaliştii Digi24, pentru promovarea la Târgurile din Barcelona, Leipzig şi Varşovia, Guvernul a alocat aproximativ jumatate din banii cu care a fost promovat Raliul Sibiului.

Pentru toate cele 24 de evenimente turistice la care România a fost prezentă, Ministerul Turismului a plătit până acum aproape un milion 400.000 de lei. În 2012 s-au alocat în jur de un milion de lei, cu 30.000 de lei mai puţin faţă de 2011 şi cu 60.000 de lei mai puţin faţă de 2010.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...