Autostrada Comarnic-Brașov, mai scumpă. Șoferii ar putea plăti o taxă de peste șapte lei

Data publicării:
buna 1

„Construcția începe în acest an, la sfârșitul lunii aprilie, și ultimul kilometri va fi finalizat, cel mai târziu, in 2017. Costul de construcție, proiectare, project management, ingineri independenți, sisteme de tarifare este estimat la 1,8 miliarde de euro. Efectiv, construcția va reprezenta 28 de milioane de euro pe kilometru.Contractul de concesiune incheiat pe 26 de ani plus perioada de construcție. La sfârșitul acestei perioade, va reintra in proprietatea statului român”, a declarat Victor Ponta.

Atunci, statul va începe să plătească rate pentru drumul construit de consorţiul Vinci - Strabag - Aktor. Constructorii vor trebui să plătească, la rândul lor, băncile de la care s-au împrumutat. 

Construcția financiară s-a bazat pe ideea unei unei taxe de 5,7 lei plus TVA, de la Comarnic la Brașov. Însă, repet, este o decizie pe care o ia statul român”, a adăugat premierul.  

Autostrada este mai scumpă decât se estimase la început pentru că a fost modificat proiectul tehnic. Mai exact, autostrada, care inițial trebuia să aibă 58 de kilometri, va avea puțin peste 53 de kilometri, la care se adaugă un drum de legătură de 7 km. Prin urmare, se vor construi, în total, 60 de kilometri de șosea de mare viteză.

Asocierea Vinci - Strabag - Aktor a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, iar cele două părţi au semnat un Memorandum de înţelegere, informează Mediafax. 

Autostrada Comarnic-Braşov va avea o distanţă de 53,215 km plus 7 km de drumuri de legătură şi ca incluxse 3 tuneluri, 19 viaducte, 15 poduri precum şi 3 noduri de ieşire (Sinaia-Bușteni, Predeal şi Râşnov).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita