Carmen Iohannis: Mi-ar plăcea să mă implic în educaţie şi susţinerea tinerelor talente

Data publicării:
klaus si carmen iohannis la berlin captura

 

Întrebată, la întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Germania, de la Ambasada României din Berlin, dacă s-a mai obişnuit cu rolul de primă doamnă, Carmen Iohannis a declarat că se străduieşte şi că i se pare „interesant, dar foarte greu”, dar că, în schimb, îi fac plăcere întâlnirile cu oamenii, care-i dau „emoţii pozitive şi foarte plăcute”.

În ceea ce priveşte rolul său, Carmen Iohannis a spus că deocamdată n-a început „exact cu activitatea”. „Promit că o să încerc să fac ceva şi pentru cei de acasă şi pentru cei de afară, cât îmi stă în putinţă”, a spus soţia preşedintelui, citată de Mediafax.

Întrebată dacă are în vedere anumite proiecte, Carmen Iohannis a declarat: „Mi-ar plăcea să mă implic în educaţie şi susţinerea tinerelor talente, de ce nu?”.

Ea a spus, râzând, că nu ştie dacă „va fi o altfel de primă doamnă”, la întrebarea jurnaliştilor din delegaţia de presă. Totodată, soţia preşedintelui a recunoscut că îi este greu să facă naveta.

„Mi-e greu, dar deocamdată nu am unde să mă mut. Mai aşteptăm”, a afirmat ea, adăugând că doreşte să predea în continuare, „măcar cu jumătate de normă”.

Întrebată dacă se va transfera la Bucureşti, Carmen Iohannis a spus: „Când o să avem un loc al nostru o să ne gândim, dar deocamdată nu avem unde sta”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita