Este oficial: Corina Creţu, comisar pentru Politică Regională

Data publicării:
corina cretu - fb 1-3

Corina Creţu va gestiona un buget de 350 de miliarde de euro.

Jurnalistul Emil Hurezeanu a prezentat în exclusivitate la Digi24 viitoarea componență a Comisiei Europene.

Corina Crețu, comisar pentru Politici Regionale. Doamna Crețu, așa cum a spus domnul Băsescu, nu a fost decât într-o perioadă ad interim în fruntea comisariatului pentru Ajutor Umanitar, în virtutea unei glume, în realitate, doamna Crețu deține unul din cele mai importante portofolii”, a spus Emil Hurezeanu, în emisiunea Jurnalul de seară.

El a arătat că, deși nu are mandat de vicepreședinte, România nu a fost marginalizată și are un portofoliu important.

El a arătat că cei mai mulți dintre vicepreședinții noii comisii vin din țări est-europene, care au aderat recent la Uniunea Europeană.

Politicile Regionale sunt un portofoliu important, în condițiile în care are unul dintre cele mai mari bugete alocate. Pentru perioada 2014-2020, fondurile alocate politicii regionale şi de coeziune  sunt de aproape 352 miliarde de euro.

Ce atribuții va avea Corina Crețu în funcția de comisar pentru Politici Regionale

Politica regională a UE este o politică de investiţii. Aceasta susţine crearea locurilor de muncă, competitivitatea, creşterea economică, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi dezvoltarea durabilă. Aceste investiţii contribuie la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020, se menționează pe site-ul Comisiei Europene.

Politica regională exprimă, de asemenea, solidaritatea UE faţă de ţările şi regiunile mai puţin dezvoltate, concentrând fondurile în domeniile şi în sectoarele în care acestea pot avea un rol important.

Politica regională vizează reducerea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale semnificative care există încă între regiunile Europei. Neabordarea acestor disparităţi ar putea afecta unele dintre bazele UE, inclusiv piaţa sa unică extinsă şi moneda acesteia, euro.

În perioada 2014-2020, UE va investi o sumă totală de 351 de miliarde de euro în regiunile Europei.

De exemplu, finanţarea UE va contribui la:

- stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii,

- sprijinirea cercetării şi a inovării,

- efectuarea de investiţii într-un mediu înconjurător mai curat,

- îmbunătăţirea accesului la tehnologiile digitale,

- dezvoltarea produselor şi metodelor de producţie noi,

- susţinerea eficienţei energetice şi combaterea schimbărilor climatice,

- stimularea educaţiei şi a competenţelor

- îmbunătăţirea legăturilor de transport spre regiunile îndepărtate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...