Crin Antonescu susţine graţierea lui Gică Popescu

Data publicării:
crin digi-2

Liderul PNL face apel la solidaritate şi+i cheamă să semneze petiția pe toți cei care „s-au bucurat și s-au simțit mândri că sunt români atunci când Gică Popescu juca sub culorile echipei naționale”.

„Consider că sunt momente în care trebuie să învățăm să ne prețuim simbolurile naționale și să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieții lor”, își justifică liderul PNL punctul de vedere. El spune că ține cont de „amintirea momentelor de bucurie și de mândrie națională pe care această personalitate le-a adus fiecărui român prin rezultatele obținute sub culorile echipei naționale de fotbal a României”.

„De asemenea, nu trebuie să uităm că Gică Popescu, de-a lungul întregii sale activități sportive, a fost un adevărat ambasador al României, făcând apreciat numele țării noastre, acolo unde politicul nu reușea”, adaugă Crin Antonescu.

El invocă și experiența sa de fost ministru al Tineretului și Sportului și spune că „simbolurile sportului românesc trebuie susținute și apreciate și după încheierea activității sportive. Am fost și sunt un promotor al sportului în România, iar valori precum Gică Popescu sunt văzute ca modele pentru tineri”, arată Crin Antonescu.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că va semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gică Popescu.

Fostul fotbalist a fost condamnat la trei ani şi o lună închisoare cu executare în „Dosarul transferurilor”, în care au mai fost condamnați alte șapte personalități ale fotbalului românesc. În prezent, Gică Popescu se află în carantină la penitenciarul Rahova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...