Datoriile Rompetrol, negociate în secret

Data publicării:
rompetrol

O spun foştii ministrii de interne, care îl acuză pe premierul Victor Ponta că a acceptat 200 de milioane în schimbul stingerii creanţei.

MAI a fost mandatat de Guvernul condus de Emil Boc să se ocupe de negocieri. Vasile Blaga admite folosirea ofiţerilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă în acest proces, însă sub conducerea unui oficial al Guvernului.

Nu a negociat Doi și-un sfert, a negociat MAI. Că din comisia condusă de un secretar de stat au facut parte și astfel de persoane, nimic nou sub soare”, a declarat Vasile Blaga, preşedintele PDL, fost ministru de Interne.

La rândul său, fostul ministru de interne Traian Igaş a admis public faptul că discuţiile nu au fost purtate de decidenţi politici, ci de un alt tip de personal. Politicianul a evitat însă să menţioneze despre ce fel de personal este vorba, însă şi el şi Vasile Blaga au adus în discuţie modul în care au fost negociate creanţele respective de către Guvernul actual.

„Actualul Guvern a negociat în defavoarea intereselor statului român, aşa cum era de aşteptat din moment ce premierul declara înca din mai 2013 că scopul Guvernului USL nu este nicidecum să recupereze suma integrală datorată statului român, ci să rezolve un litigiu din 2003, din vremea unui fost guvern PSD”, a spus Traian Igaș, într-un comunicat.

Premierul Victor Ponta nu s-a arătat interesat nici de declaraţiile opoziţiei şi nici de procesul de recuperare a creanţelor.

„Nu cunosc acest lucru. În 2010 nu eram în vreo funcţie care să îmi permită să cunosc ce făcea DGIPI”, direcție cunoscută ca „Doi și-un sfert”, a declarat premierul.

Declaraţiile vin în contextul în care preşedintele Traian Băsescu a solicitat recent Parlamentului reexaminarea legii privind aprobarea memorandumului Rompetrol, în sensul respingerii acestei legi.

În baza memorandumului, statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet din acţiunile Rompetrol Rafinare.

În 2003, Guvernul a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 de milioane dolari.

Răzvan Orășanu: „Dinu Patriciu nu ajungea miliardar fără semnătura lui Traian Băsescu”

Subiectul a fost dezbătut în „Jurnalul de seară”, de la Digi 24, unde Răzvan Orășanu, director de cercetare la Societatea Academică Română (SAR) despre ceea ce i se pare suspect în afacerea Rompetrol.

Mi se par suspecte trei lucruri. Unu: că domnul Dinu Patriciu nu ajungea miliardar fără semnătura lui Traian Băsescu pe promulgarea legii care vorbea despre acestă datorie și o amâna la sfântul așteaptă. Doi: că sub domnul Sorin Blejnar, Fiscul a încasat niște bani parțiali din această datorie, exact cât să îi lase pe kazahi majoritari, deși avea posibilitatea să întoarcă banii și statul să rămână majoritar”, a spus Răzvan Orășanu.

Și al treilea lucru: mi se pare suspect că se naște această discuție acum. Ne facem că aflăm pentru prima dată, ne eschivăm cumva. Nu suntem pentru prima dată în față acestei situații și toată lumea a mers pe burtă până acum”, a adăugat Răzvan Orășanu, precizând că legea privind memorandumul Rompetrol a trecut de Guvern și de Parlament fără prea multe discuții în societate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...