FOTOGALERIE Îmbrânceli, provocări, gaze lacrimogene şi răniţi la manifestaţia împotriva modificărilor din Codul Penal

Data publicării:
main

Aproape 2000 de persoane au fost prezente duminică după-amiază şi seară la manifestaţia şi apoi la marşul de protest organizate în Bucureşti împotriva modificărilor aduse de parlamentari Codului Penal în aşa-zisa „marţi neagră”. Circulaţia a fost blocată succesiv pe mai multe artere importante din centru, iar între manifestanţi şi jandarmi s-au produs nu mai puţin de patru ciocniri, forţele de ordine reacţionând în cele din urmă cu gaze lacrimogene. Un protestatar a fost rănit la cap în timpul confruntărilor cu jandarmii, primind îngrijiri la Spitalul Floreasca.

„Ruşine”:

Filmul serii

De la ora 16:00, oamenii s-au adunat în jurul fântânii din Piaţa Universităţii. O oră mai târziu, se aflau aici deja circa 400 de persoane. Au venit cu steaguri şi pancarte, acuzând că aleşii vor imunitate totală în faţa Justiţiei: „Parlament penal fugi de tribunal”, „Parlamentarii României, teroriştii democraţiei”, „Parlament penal + Guvern corupt = stat vândut”, „România, frumoasa adormită” sau „Nu vă atingeţi de SRI, sunt singurii care ne ascultă”.

Către ora 18:00, s-a produs primul conflict dintre jandarmi şi protestatari, care încercau să părăsească zona. Au reuşit zece minute mai târziu, când coloana de manifestanţi a pornit către Universitate şi respectiv Piaţa Revoluţiei, despărţindu-se în două mari grupuri. Unul dintre ele a rămas prins între două cordoane de jandarmi la Universitate:

O a doua serie de îmbrânceli s-a produs apoi pe Bdul Regina Elisabeta, chiar la intersecţia cu Calea Victoriei, unde cordonul de jandarmi a blocat manifestanţii. Câteva persoane care au trecut de cordon şi au încercat să se aşeze pe carosabil au fost ridicaţi de jandarmi, iar cel puţin o persoană a fost lovită în incident.

Grupul blocat pe Bulevardul Regina Elisabeta a trecut apoi de jandarmi, unindu-se cu protestatarii ajunşi la Palatul Telefoanelor. Nu a durat mult până când aceştia au reuşit să plece către Piaţa Victoriei, după o nouă serie de îmbrânceli în faţa Hotelului Novotel. Calea Victoriei a fost blocată câteva zeci de minute.

Cele peste 1000 de persoane ajunse la sediul Guvernului în jurul orei 18:40 au cerut continuu demisia Parlamentului şi a Executivului, scandând inclusiv trivialităţi la adresa premierului Victor Ponta. Spiritele s-au încins şi mai mult în jurul orei 19:15, când un grup de persoane identificate drept suporteri de către jandarmi au împins o parte din manifestanţi către cordonul forţelor de ordine, mai aproape de Palatul Victoria. Acestea au recurs la gaze lacrimogene pentru a încerca să îi împrăştie şi să îi regrupeze, moment în care manifestanţii au început să arunce cu sticle de plastic şi alte obiecte. A fost lansată inclusiv o fumigenă în mijlocul protestatarilor.

S-a simţit prezenţa lor (a suporterilor) în momentul în care s-a aruncat cu acele obiecte, s-au aprins torţe şi s-a încercat în mod repetat forţarea cordoanelor de jandarmi, atunci când a fost nevoie de altfel de folosirea materialelor din dotare”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Protestul s-a încheiat puţin după ora 20:30, dar nu înainte ca un protestatar să anunţe la portavoce că patru manifestanţi au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la Secţia 2 de Poliţie, aflată în zona Pieţei Victoriei. Cei patru s-ar fi manifestat violent când s-a încercat ruperea cordonului de jandarmi din faţa Guvernului, a declarat acelaşi Georgian Enache pentru Digi24. Unul dintre reţinuţi a solicitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Floreasca.

Ella Moroiu

VIDEO DIGI24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...