Guvernul Ungariei se dezice de declaraţiile extremiste ale liderului Jobbik

Data publicării:
janos martony ministru ungar

Jobbik este un partid de opoziție, care nu participă la activitățile guvernului maghiar, și nici nu împărtășește responsabilitățile acestuia. Guvernul maghiar susține perseverent ideile și obiectivele de bază ale parteneriatului strategic maghiaro-român”, afirmă, într-un comunicat, MAE ungar.

Reacția vine după ce MAE român a cerut guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile lui Vona Gabor, care afirmase, sâmbătă, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România.

„Dacă apărarea drepturilor maghiarior din România şi reprezentarea lor înseamnă conflict cu România, cred că Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate, care trebuie, de fapt, asumată de întreaga Ungarie”, declarase Vona Gabor.  

Întrebat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal de la Borzont (judeţul Harghita), cum comentează solicitarea adresată de europarlamentarul Tokes Laszlo premierului ungar, Viktor Orban, ca Ungaria să asigure protectorat pentru Transilvania, Vona Gabor a mai spus că Jobbik a avut câteva iniţiative în acest sens şi că „nu poate decât să fie de acord cu fiecare pas care lărgeşte şi întăreşte drepturile minorităţii maghiare din România”.

MAE a reacționat printr-un comunicat de presă. „În ce priveşte afirmaţia că pentru soluţionarea aşa-zisei probleme a maghiarilor din România este necesară asumarea unui conflict între Ungaria şi România, MAE apreciază că este extrem de gravă. Ea contravine flagrant spiritului şi realităţilor europene contemporane, principiilor de drept internaţional, Tratatului politic de bază, precum şi Parteneriatului Strategic bilateral”, se arată în comunicatul MAE.  

Liderii Consiliului Naţional Secuiesc dezaprobă şi ei declaraţiile extremiste.

„În continuare dorim ca prin lege să obţinem autonomie şi considerăm că calea dialogului este cel mai drept drum spre această autonomie”, a spus Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc.

O replică a venit și din partea ministrului Apărării, vicepreședintele PSD Mircea Dușa.

Declarațiile extremiste ale liderului Jobbik trebuie respinse cu fermitate. Ele nu au nicio legătură cu valorile și principiile europene și sunt lipsite de orice relevanță în Europa secolului XXI. Astfel de mesaje nu pot fi acceptate, dar nici nu pot fi tratate cu seriozitate deoarece nu au nicio legătură cu lumea în care trăim. (...) Sunt convins că etnicii maghiari din România dezavuează un astfel de discurs dominat de ură, de intoleranță și generator de conflicte”, a arătat Mircea Dușa într-un comunicat de presă.

Deputatul PSD Bogdan Diaconu a cerut ministerului român de Externe să-l declare pe Vona Gabor persona non grata. Potrivit MAE, o astfel de sancțiune poate fi aplicată numai persoanelor care au statut diplomatic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...