Guvernul a avizat favorabil proiectul de lege prin care STS trece la MAI ca departament

Data publicării:
52737a6595f9cf3a61000001

Duminică seara, premierul Victor Ponta a anunţat, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în care preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu se impune să schimbe conducerea Serviciului de telecomunicaţii Speciale (STS) pentru intervenţia în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, că USL va iniţia un proiect de lege prin care STS va trece la Ministerul de Interne şi în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Proiectul de lege stabileşte reorganizarea serviciului ca Departament în cadrul MAI şi are cinci articole, primul dintre acestea prevăzând că STS se reorganizează ca Departament de Telecomunicaţii Speciale în cadrul MAI şi devine o structură cu personalitate juridică condusă de un secretar de stat ajutat de trei subsecretari de stat, care sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către premier.

Proiectul de lege privind STS va fi dezbate la Camera Deputaţilor în procedură de urgenţă, el urmând să fie analizat în Comisia de apărare a acestui for legislativ, a declarat, marţi, secretarul Camerei, Niculae Mircovici. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...