Viviane Reding sfătuiește Londra să-și facă ordine în propria ogradă

Data publicării:
vivi

Întrebată despre noile măsuri anunţate de premierul David Cameron pentru a reduce „abuzurile” din sistemul de beneficii, Viviane Reding le-a reamintit britanicilor că sunt susţinători ai Pieţei Unice, iar aceasta are patru piloni fundamentali: libera mişcare a capitalurilor, a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor.

„Le vreţi pe toate patru sau nu le vreţi deloc”, a spus comisarul, citat de Mediafax.

Oficialul de la Bruxelles a mai precizat că sunt o mulţime de oameni de afaceri, turişti din Marea Britanie, bănci şi companii britanice care „profită de libera circulaţie pentru a se stabili inclusiv în România şi Bulgaria”.

„Libera circulaţie nu este negociabilă, atât timp cât sunteţi membri ai Uniunii, atât timp cât sunteţi membri ai Pieţei Unice. Nu înţeleg, pe de o parte, logica din punct de vedere politic, pentru că Marea Britanie a fost şi continuă să fie un mare promotor al extinderii (...) Marea Britanie a fost mereu în prima linie când s-a discutat despre o extindere. Şi când are loc o extindere, nu mai sunt mulţumiţi. Extinderea poate fi oprită, pentru că este o decizie unanimă. Pur şi simplu, dacă Marea Britanie zice "Nu" la o viitoare extindere, atunci aceasta nu va mai fi", a declarat Viviane Reding.

Comisarul a mai precizat că va aştepta discuţiile privind o viitoare extindere, pentru a vedea ce poziţie va avea Londra.

Sfat pentru Londra: Să-și facă ordine în propria ogradă

Referitor la „abuzurile” la sistemul de beneficii pe care le invocă Marea Britanie şi alte state, comisarul pentru Justiţie a reamintit că Directiva privind libera circulaţie nu cere statelor membre să ofere ajutor financiar oamenilor care nu muncesc.

„Sunt atât de multe state ce interpretează lucruri din această Directivă (privind libera circulaţie, din 2004) care nu sunt, de fapt, scrise (...) Directiva nu spune că trebuie să furnizezi beneficii celor care nu muncesc. Cât se poate de simplu”, a spus Reding.

Aceasta le-a cerut guvernelor europene „să se uite în Directivă” şi „să-şi facă ordine în propria ogradă”, întrucât sunt „multe lucruri care se pot face la nivel naţional pentru a preveni, spre exemplu, turismul pentru beneficii”.

Totodată, comisarul pentru Justiţie le-a mai cerut ţărilor membre să fie atente la „mesajul politic” livrat, pentru a putea rezolva „marea problemă a percepţiei pe care politicienii înşişi au creat-o în statele lor”.

Premierul britanic, David Cameron, a anunţat, marţi seara, măsuri dure împotriva aşa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranţii din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat, relatează BBC News Online.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...