Momente grele pentru familia regală

Data publicării:
regele

Medicii au stabilit că în cazul Majestății Sale, diagnosticul este sever. Cancer cu metastaze și leucemie cronică. Regele Mihai a trecut însă cu bine peste intervenția chirurgicală realizată de specialiștii elvețieni, însă acum se simte foarte slăbit. De acum înainte va urma un tratament complex și o perioadă de recuperare destul de dificilă.

Este o perioadă grea pentru Casa Regală a României. Regele Mihai se află în prezent sub supravegherea medicilor care duc o luptă dură pentru sănătatea sa. Regina Ana are şi ea probleme de sănătate. Majestatea Sa a petrecut câteva zile internată într-o clinică din Elveţia, în urmă cu câteva luni. De altfel, Principesa Margareta a vorbit despre starea de sănătate a mamei ei chiar de Ziua Regelui.

Mama mea se află într-o stare de slăbiciune şi suferinţă. Să ne rugăm cu toţii pentru regina noastră”, declara Principesa Margareta, custodele coroanei regale.

De aproape doi ani, Regele Mihai şi Regina Ana nu au mai venit împreună în ţară, iar veştile nu sunt bune nici pentru cei care sperau să îi vadă de Paşte la Săvârşin. Majestăţile lor vor rămâne în perioada următoare în Elveţia.

După exilul forțat din România, Regele Mihai și Regina Ana s-au stabilit la Lausanne în 1949. Ulterior, reședința familiei a fost mutată la Versois, iar în prezent, Regele și Regina locuiesc într-o proprietate privată din orașul Aubonne.

Regele Mihai are 94 de ani, iar Regina Ana are 92. Împreună formează cel mai longeviv cuplu regal din istoria României, anul acesta urmând să împlinească 68 de ani de la căsătorie. Iar povestea lor este una impresionantă. S-au cunoscut în 1947, la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Prinţul Philip. La doar o săptămână de la eveniment, Regele Mihai i-a cerut mâna Reginei Ana. Pe 10 iunie 1948 s-au căsătorit în Grecia.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...