Negocierile cu FMI continuă într-o secretomanie totală: Bruiaje de la STS şi telefoane reţinute, împotriva scurgerii informaţiilor care ar panica populaţia

Data publicării:
IMF

Ultimele negocieri ale Fondului Monetar Internaţional cu reprezentanţii Guvernului pe tema măsurilor fiscale şi a bugetului pe 2014 s-au desfăşurat sâmbătă într-o secretomanie totală. Telefoanele participanţilor la întâlnirea de la Ministerul de Finanţe, dar şi cele ale jurnaliştilor, au fost din nou bruiate.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a spus că până când aceste negocieri cu FMI nu se vor termina şi până când proiectul de buget nu va fi gata, nu vrea să fie scurse informaţii către presă, informaţii care ar putea să panicheze populaţia.

Discuţiile reprezentanţilor FMI cu oficialii români reprezintă ultima rundă de negocieri pentru măsurile economice care urmează să fie implementate până la viitoarea misiune de evaluare.

La sfârşitul lunii noiembrie a fost aprobat un nou acord stand-by cu România. Instituţia financiară a pus la dispoziţia statului român 2 miliarde de euro, bani care urmează să fie folosiţi doar în caz de nevoie. Acordul vine la pachet şi cu o serie de obligaţii: dobânzile pentru această sumă vor fi plătite indiferent dacă statul o foloseşte sau nu, iar Guvernul s-a angajat să mărească impozitele.

Reprezentanţii Finanţelor au discutat joi seară cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene principalele politici fiscale şi indicatorii principali ai bugetului de stat pentru 2014.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) bruiază convorbirile telefonice în zonă pentru a împiedica interceptările, iar telefoanele mobile ale funcţionarilor ministeriali prezenţi la întâlniri sunt reţinute înainte de intrarea în sală, fiind întocmite liste nominale cu cei care iau parte la negocieri. Doar membrii delegaţiei FMI şi CE, precum şi demnitarii de la Finanţe, pot să păstra asupra lor telefoanele mobile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...