Proteste în 11 penitenciare din ţară

Data publicării:
Penitenciar Botosani

Mai mulţi deţinuţi protestează pe acoperişul Penitenciarului din Botoşani 

„Vrem condiţii!”, au strigat cei câţiva deţinuţi care au ajuns până pe acoperişul Penitenciarului din Iaşi.

„Azi-noapte, la ora 2, au intrat peste ei în cameră, mascaţii. Are trei coaste rupte”, susţine ruda unuia dintre cei încarceraţi acolo.

Protestele a început acum două zile, la penitenciarul de la Iaşi. Deţinuţii au rupt plasele de sârmă de la ferestrele celulelor, au dat foc saltelelor şi au reuşit să urca pe acoperiş. 500 de condamnaţi de acolo sunt în greva foamei. Noptea trecută, conducerea penitenciarului a cerut ajutorul trupelor speciale de la Jandarmerie. Dimineaţă, condamnaţii le-au spus rudele că ar fi fost bătuţi. Familiile au mers la închisoare să vadă ce s-a întâmplat, dar programul de vizite a fost suspendat.

Au intrat peste deţinuţi şi i-au omorât în bătaie”, reclamă ruda unuia dintre deţinuţi.

La 1 dimineaţa a fost ridicat din pat. În cameră nu l-au bătut, dar unde l-au dus l-au bătut rău de tot. Am înteles că are o mână ruptă”, susţine o altă rudă, sub protecţia anonimatului.

La Penitenciarul Botoşani, 15 condamnaţi au reuşit să treacă de gratii, de măsuri de securitate şi de gardieni. Au ajuns pe acoperişul închisorii şi refuză să coboare de acolo.

La Tulcea, condamnaţii şi-au scos hainele pe fereastră şi le-au dat foc în semn de solidaritate cu ceilalţi deţinuţi din ţară. Acolo, protestul s-a încheiat în jurul ore 17:00.

Vor condiţii mai bune de cazare şi graţiere. Ceea ce a produs acest eveniment a fost o coalizare, în urma emisiunilor de televiziune vizionate care au prezentat situaţii similare din alte penitenciare”, spune Ionuţ Rotaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tulcea.

Sunt proteste şi la Penitenciarul Rahova din Bucureşti, locul în care sunt încarcerate multe VIP-uri, şi la Poarta Albă, Oradea, Miercurea Ciuc, Vaslui, Giurgiu şi Brăila. Cei mai recent alăturaţi protestelor sunt deţinuţii din penitenciarul Bistriţa. Mai mulţi dintre ei s-au urcat pe acoperişul clădirii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...